Ce inseamna CAD?
Computer Aided Design – acronim CAD
CAD este un acronim pentru termenul englezesc "Computer Aided Design" care, tradus in limba romana, inseamna proiectarea asistata de calculator. Acest termen defineste utilizarea programelor informatice in scopul crearii, modificarii, analizei si optimizarii unui desen sau model.
Ce este CAD?
CAD definitie - ce este un sistem CAD?
CAD (Computer Aided Design) este o tehnica de utilizare a programelor informatice pentru a crea digital desene 2D si modele 3D ale produselor, inainte ca acestea sa fie fabricate. Cu alte cuvinte, este modalitatea digitala de a proiecta / desena ceva pe un computer.
Proiectarea asistata de calculator este utilizata in scopul cresterii productivitatii muncii proiectantului, oferind functionalitati de partajare, revizuire si modificare a unui produs. CAD este utilizat in aproape toate domeniile tehnice, cum ar fi arhitectura, inginerie, productie etc. Solutiile de tip CAD le permit producatorilor sa economiseasca timp si costuri suplimentare, automatizand procesul de proiectare si oferind acces rapid si facil la componente standardizate. Acest lucru simplifica editarea si modificarea modelelor produsului.
Istoric
Termenul de Computer Aided Design a fost introdus pentru prima data in 1957, iar in anii 1970, primele programe CAD erau capabile sa creeze desene 2D. Pana in 1990, calculatoarele erau indeajuns de puternice pentru a suporta programe CAD, precum AutoCAD, ceea ce a facut ca aceste programe sa devina un nume cunoscut pentru proiectantii din toate industriile, iar de atunci programele au continuat sa devina din ce in ce mai usor de utilizat.
Dezvoltarea actuala a programelor CAD se concentreaza pe automatizarea diferitor aspecte ale proiectarii si productiei, pe viteza, eficienta si dezvoltarea de noi algoritmi.
Ce face un sistem CAD?
Despre CAD software
Un sistem CAD eficientizeaza fluxul de lucru al proiectantului si creste productivitatea acestuia, imbunatatind calitatea si nivelul de detaliu al proiectarii. De asemenea, poate sprijini procesul de fabricatie prin transferul diagramelor detaliate ale materialelor, proceselor si dimensiunilor produsului cu conventii specifice pentru produsul respectiv. Poate fi utilizat pentru a produce diagrame bidimensionale sau tridimensionale, care pot fi apoi rotite pentru a fi privite din orice unghi, chiar si din interior, privite spre exterior.
Rezultatele CAD se prezinta de cele mai multe ori sub forma de fisiere electronice pentru imprimare, prelucrare sau alte operatiuni de fabricatie.
Cine utilizeaza CAD?
Proiectarea asistata de calculator este utilizata de o mare varietate de profesii, iar printre acestea se numara: arhitecti, ingineri, designeri grafici, ilustratori de animatie, desenatori, designeri de produse, designeri industriali, producatori etc.
Software CAD – Instrumente
Exista o serie de instrumente CAD care vin in sprijinul proiectantilor si inginerilor. Printre cele mai utilizate instrumente CAD se numara: MicroStation, AutoCAD, CorelCAD, IronCAD, CADTalk, SolidWorks, LibreCAD, OpenSCAD, Vectorworks, Solid Edge, Altium Designer, dar si altele.
Instrumentele CAD utilizate in procesul de proiectare ajuta la:
• Conceptie: ajutoare grafice si vizualizare, tehnici de modelare geometrica
• Modelare: animatie, ansambluri
• Analiza: programe de analiza
• Optimizare: aplicatii dedicate, optimizare structurala
• Evaluare: cotare, lista de material, comanda numerica
• Comunicare, documentare: desenarea si extragerea detaliilor, reprezentari umbrite si structurale
Beneficiile oferite de un sistem CAD
Utilizarea instrumentelor de proiectare CAD poate aduce beneficii precum:
• Reducerea costurilor de productie
• Imbunatatirea calitatii proiectarii
• Modificarea extrem de facila a produselor
• Obtinerea cu usurinta a listelor cu necesarul de materiale si accesorii
• Cresterea productivitatii proiectantului
• Imbunatatirea comunicarii intre departamente, prin posibilitatea de partajare a documentatiei de productie
• Finalizarea mai rapida a proiectelor, datorita eficientizarii fluxurilor de lucru si a procesului de proiectare
CAD ERP integrare: software CAD integrat cu sistem ERP
Un producator care utilizeaza atat un sistem ERP cat si un sistem CAD poate lucra mult mai eficient daca acestea ar fi integrate. Integrarea intre solutiile de proiectare si sistemul ERP se poate realiza cu usurinta, prin intermediul unui conector CAD ERP oferit de Senior Software. Acest conector CAD ERP preia automat datele din sistemele de proiectare utilizate in productie si le transforma in retete, pasi de productie si chiar articole in sistemul ERP.
Avantaje si beneficii oferite de conectorul care realizeaza integrarea CAD ERP
• Trecere mai rapida a produselor din faza de proiectare in cea de productie
• Reducerea timpului, nemaifiind necesara procesarea manuala a datelor din sistemul CAD si apoi introducerea acestora in software ERP
• Acuratete crescuta a informatiilor legate de retetele de productie, acestea fiind procesate automat, cu minim de interventie umana
• Costuri reduse, productivitate si performanta crescuta
• Erori reduse in zona de achizitie, sistemul oferind informatii corecte si complete despre articole si stocuri
SeniorXRP – soft ERP integrat cu sistem CAD
Senior Software pune la dispozitie singura aplicatie de pe piata creata de inginerii de productie pentru inginerii de productie, care transforma retetele de productie din softurile de tip CAD in retete, etape de productie si articole in sistemul ERP, utilizand Inteligenta Artificiala.
Astfel, cu ajutorul aplicatiei de integrare, nu va mai fi nevoie ca datele din sistemul CAD sa fie procesate manual de catre ingineri si apoi introduse in sistemul ERP, ci acestea vor fi preluate automat si transmise in formatul corect catre sistemul SeniorXRP.
Planificarea si urmarirea productiei
Cu SeniorXRP planifici in timp real toate etapele productiei, de la stabilirea necesarului de materiale
pana la livrarea produselor finite.